Despre jurnalul de artist în puține cuvinte și multe imagini mai grăitoare decât orice cuvânt

ghem

Jurnalul reprezintă o modalitate de a păstra amintirea unui eveniment, a unei stări sau a unui loc prin scrieri, fotografii colate sau schițe descriptive. De la Leonardo la Paul Klee, păstrarea unui jurnal pentru artiști a fost esențială și putem spune parte din creație și întregul demers artistic. Formularea viitoarelor mari idei și concepte sunt rezultatul unui întreg proces care atât vizual cât și ca informație s-a desfășurat prin sedimentarea unor gânduri și idei. Jurnalul este o confesiune, oferind o vedere intimă și personală a vieții artistului, dar și o importantă documentare a celor mai semnificative momente din perioada creației.

Regăsim într-o imagine schițată mai mult decât reprezentarea unui loc, putem descoperi mai mult decât un portret și poate mai mult decât artistul poate povesti în cuvinte despre subiectul ilustrat. Ne întâlnim cu gânduri memorate între file, schițe rapide și spontane ce reflectă poveștile evenimentelor trăite, poveștile unui loc, iar toate acestea dezvăluie o nobilă lume interioară ce se lasă descoperită cu fiecare pagină parcursă.

Jurnalul este poate cea mai pură formă de prezentare a unui artist, esența operei sale și a unui întreg univers construit din linii și pete de culoare.

Mai jos găsiți câteva exemple interesante de jurnale ale unor artiști celebri.



Sursele imaginilor le găsiți aici:

https://ro.pinterest.com/a3li/handwriting/

https://ro.pinterest.com/ingridboef/cahiers/

Save

Save

Save

Save

Save

Save