Arta de a înţelege arta


Înțelegerea artei moderne este oare o artă? Cum putem judeca o operă de artă și ce bază folosim în a o judeca? Privim, contemplăm și înțelegem sau privim și dăm un verdict subiectiv limitat la capacitatea noastră de înțelegere? Cum și ce trebuie să facem pentru a înțelege corect arta modernă... aceasta este dilema pentru foarte mulți din cei care se întâlnesc cu un tablou, o sculptură modernă care nu-și dezvăluie povestea de la prima întâlnire. Un răspuns poate fi acest fragment dintr-un capitol scris de Ioan Cristea în cartea sa “Curentele artei moderne”.

“Înţelegerea artei moderne, este cu siguranţă mai dificilă decât însuşirea sensurilor artei secolelor precedente. Aceasta, datorită faptului că în percepţia operei de artă, intervine un nou raport în reprezentarea realităţii, centrul de greutate deplasându-se de la crearea unui spaţiu plastic în care realitatea se dezvăluie în limitele sale existenţiale, spre o realitate, creată de artist – realitatea artistică. Imaginea artistică modernă nu mai înseamnă deci o simplă imitare a spaţiului natural, ci se raportează la modul în care artistul reuşeşte să creeze o nouă imagine a lumii, transfigurată şi originală, care-l reprezintă în primul rând pe el creatorul.

Impresionismul a promovat trăirea momentului, prin exaltarea luminoasă şi cromatică a imaginii, expresionismul a schimbat centrul de atracţie al creaţiei artistice de pe impresie pe expresie, propunând imaginile sale diforme pentru a reda teribile trăiri; simbolismul a năzuit să transmită o gamă diversă de idei şi sentimente aspirând la reacordarea omului cu natura şi având o preocupare particulară în a da valoare simbolică formelor şi culorilor; fovii au exaltat culoarea pură, dezvăluindu-i virtuțile decorative; cubismul a dorit să evidenţieze structura geometrică a formelor căutând legătura dintre expresie şi raţiune; abstracţionismul a însemnat o încununare a evoluţiei artei prin definirea limbajului şi valorilor proprii,printr-o desprindere totală de real, suprarealismul sondează adâncurile misterioase ale subconștientului propunându-şi să dezvăluie lumi suprarealiste, fantastice şi să creeze o nouă relaţie între om şi univers, într-un spaţiu încărcat de mister, nelinişte şi spaimă.

Toate aceste tendinţe specifice, s-au adunat în timp şi au format ceea ce numim spaţiul pictural modern, spaţiu ce încântă prin valoarea şi diversitatea marilor personalităţi artistice care l-au constituit. Necesitatea înţelegerii picturii moderne derivă tocmai din valoarea şi diversitatea fenomenului artistic contemporan, din faptul că fiecare om are datoria ce poate fi considerată privilegiu de a se îmbogăţi spiritual, de a-şi forma o cultură care să-l poată ajuta să se ridice la înălţimea de la care să-i considere pe toţi semenii săi, egali. În lucrarea sa, cu titlul atât de semnificativ "Necesitatea artei" Ernst Fischer pleacă de la convingerea că "arta a fost, este şi va fi întotdeauna necesară" şi-i arată virtuţile: ...Arta îl formează pe om, învăţăndu-l să-şi lărgească orizontul,... îl educă pentru a deveni o ființă cu adevărat umană."

Pentru a ne bucura de artă, pentru a o înţelege, trebuie să ne formăm o cultură artistică temeinică. Contactul nostru cu opera de artă nu este "imediat" ci "mediat", mijlocit. Dar după cum spune V.E.Maşec, "opera de artă se dezvăluie în complexitatea şi profunzimea ei, doar celui ce a învăţat să o înţeleagă, să o interpreteze.

Când priviți o operă de artă modernă nu căutaţi neaparat asemănări cu realul, ci încercaţi să descoperiţi expresivitatea semnelor plastice, echilibrul compoziţional, armonizarea cromatică, ritmul plastic. Expresia nu mai este în subiect ci trebuie găsită în tehnica şi elementele de limbaj plastic. Satisfacţia artistică va fi deplină în măsura în care vom înţelege că elementele de expresie pe care trebuie să le urmărim sunt punctul, linia, pata de culoare şi nu cine ştie ce filon narativ şi ilustrativ. Raţiunea artei este nu de a reflecta cu exactitate vizibilul ci de a-l restitui sub forma unor simboluri sugestive.

Paul Klee îşi începea prima lucrare teoretică în domeniul artei "Confesiuni asupra creaţiei cu o frază devenită celebră: arta nu redă vizibilul, ci face vizibil", reliefând concepţia sa îndreptată împotriva oricărui descriptivism imitativ al realităţii exterioare. A face artă era pentru Klee echivalent cu a descoperi moduri noi de existenţă a universalului, artistul fiind înainte de toate un creator de lumi, şi nu o oglindă a lumii acesteia. În raport cu creaţia artistică publicul are dreptul de a-şi exprima preferinţele, dar este necesar să o facă în cunoştiinţă de cauză. Receptarea presupune receptivitate, existenţa nu numai a sensibilităţii ci şi a unor cunoştinţe anterioare, bazate pe experienţa perceptivă, socială şi artistică.

În receptarea operei de artă modernă trebuie plecat tocmai de la aceste coordonate, de la programele şi ţelurile pe care mişcările artistice moderne le-au urmărit şi de la felul în care au fost cucerite, atingându-se astfel culmi nebănuite ale reprezentării artistice.

Este clar că de-a lungul timpului în toate epocile, realitatea operei de artă nu coincide cu realitatea fenomenală. Orice nouă epocă de artă edifică un concept distinct despre realitatea artistică.

Să ajungem, în sfârşit, la înţelegerea faptului că nu arta ar trebui să se coboare la nivelul nostru de a percepe, ci noi avem datoria să ne ridicăm la înălţimea misterului pe care-l conţine. Să înţelegem deci, că şi modalitatea de a pătrunde în tainele operei de artă, este o artă.

Arta îşi dezvăluie tainele numai acelora care ştiu să se aplece asupra ei cu veneraţie şi înţelepciune.”

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save